
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău avertizează că temperaturile ridicate favorizează alterarea rapidă a alimentelor și cresc semnificativ riscul apariției toxiinfecțiilor alimentare. În acest context, instituția transmite o serie de recomandări pentru consumatori și anunță intensificarea controalelor la operatorii din domeniul alimentar.